Satul Tudor Vladimirescu

Aproape de malul drept al râului Prut; la circa 15 kilometri depărtare de acesta, cu aproximativ 120 de ani în urmă câţiva oameni ce aveau pământ prin aceste locuri s-au hotărât să-şi construiască câteva bordeie la capătul ogoarelor lor fiind de prin alte locuri (Plopeni, Dumbrăveni-Suceava). Acestea sunt primele semne de alcătuire ale satului.

Ca aşezare pe glob, satul Tudor Vladimirescu se află în Emisfera Nordică 47039’ latitudine nordică şi 27013’ longitudine estică.

Fiind aşezat, la început într-o vale, de-a lungul unui pârâu, la capătul moşiilor boiereşti a primit pentru prima dată numele de Fundul moşiei.

 Cu trecerea timpului satul s-a mărit tot mai mult. Primii oameni veniţi şi-au mai adus şi alte rude găsind condiţii prielnice şi văzând bunătatea (rodnicia ) acestor pământuri şi au început să-şi construiască căsuţe. Căsuţele erau construite din stuf apoi lipite cu lut, altele făcute din bârne sau din chirpici(lut cu paie).

           Majoritatea aveau acelaşi aspect şi aceeaşi construcţie (1-2 camere şi un hol micuţ pe mijloc).

Mai târziu, având în vedere creşterea numărului de locuitori, satul a primit altă denumire “Principele Mihai nemaiplăcându-le locuitorilor  vechea denumire.

Degeaba au intrat comuniştii cu buldozerele în istorie, schimbînd majoritatea denumirilor de localităţi botoşănene cu nume de personalităţi, fără iz de regalitate. În conştiinţa omului de rînd, tot vechile denumiri au persistat, cu toate schimbările ce au intervenit de-a lungul anilor. “Principele Mihai” sau Tudor Vladimirescu, “Ferdinand” sau Mihail Kogălniceanu, “Ichimenii lui Morţun” sau “Avram Iancu” sînt doar cîteva din amprentele lăsate de istorie şi un exemplu că armata roşie nu a reuşit să subjuge conştiinţa locuitorilor acestor meleaguri. Pămîntul a rămas acelaşi. Nu s-a mutat din loc. Indiferent de numele pe care-l poartă.  Imediat ce au venit la putere, comuniştii au avut grijă să taie de la rădăcină orice urmă a regalităţii, pe care o considerau exploatatoare. Modalitatea? Schimbarea denumirii localităţilor le-a părut a fi cea mai bună soluţie. Drept urmare, au botezat o serie de sate şi comune cu nume de eroi ai neamului, care să nu le amintească localnicilor de vechea orînduire. Dacă unele denumiri au legătură cu istoria aşezărilor, altele nici gînd. Bunoară, satul Tudor Vladimirescu din comuna Albeşti. Înainte se numea “Principele Mihai”, dar din cauza incompatibilităţii cu ideea de regalitate, a ajuns să poarte numele marelui conducător al Revoluţiei de la 1821, originar de altfel din judeţul Gorj. Dar în Botoşani sînt doi de “Tudor Vladimirescu”. Mai este un sat cu aceeaşi denumire şi în comuna Avrămeni.

Din punct de vedere fizico-geografic, teritoriul satului Tudor Vladimirescu este situat în partea de est – sud-est a Depresiunii Jijia-Baseu, subdiviziune a Câmpiei de Nord a Moldovei.

Relieful : are un aspect valurit cu interfluvii comunale, separate prin vaile râurilor Prut si Baseu. Relieful din jurul satului este predominant deluros ; dealuri folosite în agricultură cât şi ca imaşuri (atât pentru păşunat cât şi pentru fâneţe). Relieful deşi nu este prea variat, este un tarâm al frumuseţii blânde, ale unei naturi trainice şi prietenoase, etalând o netulburată linişte şi armonie.

Asezare geografica: Satul Tudor Vladimirescu, comuna Albeşti, judetul Botosani, este situat în extremitatea nord-estica a tarii si se învecineaza la nord cu comuna Durneşti, la est cu comuna Româneşti, la sud cu comuna Todireni, iar la vest cu comuna Albeşi (din care şi face parte). Satul este înconjurat de următoarele localităţi : Albeşti ; Durneşti ; Sarata ; Rânghileşti şi Jijia . Distanţa dintre Tudor şi cele mai apropiate sate este de 3-4 km.

Cursurile de apă: au o direcţie nord – vest, sud – est.

Apele curgătore cele mai apropiate sunt pârâul Corogea, aflat la 3km de sat , râul Jijia, aflat la 10km distanţă şi râul Prut aflat la 15km distanţă.

Lacuri: Dintre iazurile aflate în apropierea satului, ce confera o frumuseţe mai aparte putem aminti: iazul Brătescu (proprietate privată – un loc deosebit pentru pescuit, vizitat de mulţi amatori de pescuit de prin înprejurimi); iazul Şurubaru, ect. Mai sunt şi alte iazuri dar mai mici ca dimensiune.

Clima: este temperat – continentală, influenţată puternic de masele de aer din estul continentului, fapt ce determină ca temperatura medie anuală să fie mai redusă decât în restul ţării ( 8- 9 0 C), cu precipitaţii variabile , verile sunt secetoase si calduroase şi au regim scăzut de umezeală, cu vânturi predominante din nord – vest şi sud – vest, iar iernile sunt geroase şi sărace în zapadă.

         Solurile predominante sunt cernozomiale.

         Vegetaţia:  este diversa, alternând vegetatia ierboasa cu cea lemnoasa, fauna diversa.

           Conforma condiţiilor pedoclimatice şi de relief, este împărţită în doua zone: una cu pădure de foioase şi alta de silvostepă. Pădurile conţin stejar (Quercus robur), carpen (Carpinus betulus), tei, frasin (Fraxinus excelsior L.), arţar, cireş (Prunus avium), plop. Cea mai mare parte a teritoriului este destinată agriculturii cu soluri fertile (cernoziomuri cambice) pe care se cultivă grâu, porumb, cartofi, sfeclă de zahăr, etc.

      Principala ocupaţie dar şi sursă de venituri a locuitorilor satului o constituia, până acum trei ani, agricultura, în diversitatea sa, începând cu realizarea principalelor culturi specifice acestei zone(grâu, porumb, orz, sfeclă de zahăr, cartofi, leguminoase, etc) şi continuând cu creşterea animalelor şi prelucrarea produselor agro-alimentare.

Caracterizarea populaţiei:  Populaţia satului este de peste 2200 locuitori, aproape cât populaţia întregii comune. După revoluţie populaţia satului a crescut foarte mult. Media copiilor  pe familie este de 7; majoritatea familiilor sunt numeroase, sunt familii care au 15copii. Populaţia este tânără alcătuită dintr-un număr mare de copii şi persoane până în 45-50 de ani, mai rar vârstnici( cea mai în vârstă persoană are 80 de ani).

        Tinerii din sat merg la studii, la munci în alte zone dar se reîntorc înapoi şi se localizează aici. Este un sat într-o continuă dezvoltare.

     În rest totul e bine şi frumos. Toţi cei 2200 de locuitori se cunosc şi se înţeleg între ei. Majoritatea sunt rude şi chiar de mai apar conflicte (datorită ambiţiilor – sunt nişte oameni foarte ambiţioşi ), acestea nu iau proporţii.

Dacă lucrurile vor decurge ca până acum, peste câţiva ani satul va fi de nerecunoscut ; întreg satul se va moderniza datorită populaţiei muncitoare şi deschisă spre modernizare, o populaţie care a simţit gustul frumosului.